Transferul parohiilor din Canada sub jurisdicţia PS Botean
Comunicarea de către PF Lucian, Arhiepiscop Major,
a transferării parohiilor româneşti din Canada
sub jurisdicţia PS John Michael Botean
Preasfinţia Voastră,
Ca urmare a dezbaterilor ce au avut loc în sesiunea sinodală din 27-29 octombrie 2009 la Blaj, în numele Sinodului Episcopilor ne-am adresat Congregaţiei pentru Bisericile Orientale cu solicitarea de a transfera cele două parohii româneşti din Canada (Toronto şi Montreal) sub jurisdicţia Preasfinţiei Voastre.
Prin adresa prot. N. 215/2004 din 20 iulie 2010, SE Leonardo Card. Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale ne comunică decizia Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, care a dat curs favorabil solicitării noastre. Astfel, de la data
semnării decretului 215/2004 pe care îl anexăm, aceste două parohii sunt încredinţate din punct de vedere pastoral şi canonic grijii pastorale a Preasfinţiei Voastre.
Preasfinţia Voastră, suntem convinşi că această modificare a competenţelor canonice pe care le aveţi va aduce un plus de efort pastoral, dar în acelaşi timp şi o satisfacţie spirituală unică pentru păstorirea bunilor noştri credincioşi care sunt departe de ţară. Ne exprimăm convingerea că ajutat de harul Domnului veţi păstori cu dăruire noile parohii, şi în timp ce Vă felicităm călduros pentru semnul de încredere acordat de Sfântul Părinte, Vă asigurăm de întregul nostru sprijin şi de rugăciunea noastră sinceră.
Cu Sincere urări de bine în Domnul,
+ Lucian,
Arhiepiscop Major
20.08.2010
Spre consultare:
- Comunicarea jurisdicţiei (PDF)
- Decretul Congregaţiei (PDF)
Comments
Leave a Reply